11 JanInvitatie la nunta
Trec alaiuri de masini,
Dupa ele eu ma tin… ca sa fotografiez buchetele imense de flori si fundele colorate ce stau atarnate de capote. A treia masina trage o remorca plina de muzicanti care invioreaza tot bulevardul principal din Arusha. Privirea mi se plimba haotic pe geamurile masinilor si ochii par sa fi uitat legile perceptiei.
Nu inteleg unde este mireasa sau cum as putea sa o recunosc. Cat de tare mi-ar fi placut sa fiu invitata la o nunta tanzaniana! Oare ne-am putea strecura inauntru? Vrem doar sa vedem dansurile si obiceiurile. Vom fi cuminti si nu vom deranja pe
nimeni. Dorinta aceasta nu mi-a fost indeplinita dar a compensat din plin alaiul si aparitia domnisoarelor de onoare ce o cuprinsesera pe tanara mireasa in mijlocul lor. Vocile africane umpleau aerul si, in mod sigur, inima mea. Toate zambeau si emanau acea frumusete originara pe care o credeam pierduta pentru pamantul acesta. Gura intredeschisa striga versuri melodioase si zambea in acelasi timp. Faceau cu mana trecatorilor si pe multi dintre ei ii priveau in ochi. Erau mandre si fericite.
