Bun la gust sau bun la…suflet?

Nu este nimic nou in faptul ca o plimbare pe jos sau cu autobuzul te vor ajuta sa intelegi mai bine o tara. Drumul de la Dar es Salaam pana in Arusha dureaza aproximativ 15 ore. Calatoria va fi lipsita de peripetii dar plina de ganduri. Te uiti pe geamul prafuit cum blocurile si pietele raman in urma si fac locul unei pustietati rosiatice.

 Din loc in loc sunt arbusti mici si plini de tepi iar in spatele lor se intind culturile de palmieri. Pe kilometru ce trece inveti sa deosebesti cocotierii de arborii de mango si te intrebi cum pot unii oameni sa duca o astfel de viata. Casele par parasite si nimic nu iti sugereaza ca ar locui cineva in ele. Vezi colibe fara geamuri si intuiesti ca bucata aceea de lemn sau de tabla ar putea fi o usa. Sunt multe constructii neterminate. Tanzanienii invinuiesc mereu guvernul pentru ca nu ii ajuta deloc.
Pe marginea drumului sunt barbati care imping vacile spre apa. Care apa? In orasele prin care trecem, orase carora cu mare greutate le-as spune catunuri, vezi mobilier din lemn scos la vanzare. Este o intreaga isterie in ceea ce priveste mobila. Paturi si scaune sunt peste tot si ma gandeam ca pana nu demult oamenii acestia au dormit pe jos, pe niste piei tabacite. Fiecare secunda a vietii merita savurata. Cum sa nu fie asa cand vezi pentru prima data musuroaie de termite. Unul, inca unul si mai mare. Pot sa vad si termitele? Care sa fie diferenta dintre masai boma ( colibele masai) si aceste constructii intortocheate ale unor fiinte aproape invizibile? Ambele sunt rosii. Ambele au contururi tremurate. Nici unele nu par locuite. Cu fruntea lipita de gemuletul autobuzului ma gandeam ca fiecare zi imi aduce cate o descoperire. Ieri vazusem pauni mandri peste tot, iar astazi musuroaie uriase de termite. Si cand nici nu terminasem bine de gandit acestea vantul a inceput sa sufle si de nicaieri s-au ridicat turnuri de nisip, rotocoale, vartejuri. Uragane in miniatura fugeau parca sa ne prinda. La linia orizontului vedeam nori de praf dar nici aceia nu erau mai infricosatori. Totul se ondula ca intr-un dans pe care daca il priveai simteai cum te inalti. De bucurie.
In tot haosul naturii a intrat ordinea unei culturi de aloe vera. Cu doar cateva zile in urma, in Romania,  auzisem despre inca o firma americana care se lauda ca vinde produse cosmetice pe baza de aloe. Sa fiu eu atat de norocoasa incat sa am leacul chiar in fata ochilor? Pe hectre intregi se intindeau bratele plantelor atat de ferme si de intens colorate de parca ar fi fost constiente de valoarea lor. Mi-ar fi placut sa cobor si sa ma apropii de ele, sa le ating si sa le rog sa ma faca frumoasa.